Numărul incendiilor de vegetaţie uscată înregistrate în judeţul Giurgiu de la începutul anului aproape s-a dublat faţă de anul trecut.
”În mai puţin de două luni, în judeţul Giurgiu s-au înregistrat peste 80 de incendii de vegetaţie uscată, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut când numărul incendiilor de vegetaţie uscată a fost de 50. Igienizarea terenurilor prin folosirea focului deschis sau arderea gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, sunt principalele cauze care au dus la producerea incendiilor de vegetaţie uscată în judeţul Giurgiu, iar lipsa precipitaţiilor din acest an a condus la creşterea numărului de intervenţii în urma unor astfel de evenimente”, a declarat vineri, presei, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
Potrivit acesteia, de la începutul acestui an au ars suprafeţe de câteva zeci de hectare pe raza judeţului.
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă, dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători, iar nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă contravenţională, al cărei cuantum este cuprins între 3.000 până la 6.000 de lei pentru persoane fizice şi între 25 de mii şi 50 de mii de lei pentru persoane juridice.
În acest an nu a fost aplicată nicio amendă pentru arderea suprafeţelor de vegetaţie uscată.