O cofetărie din localitatea Grădiştea, judeţul Giurgiu, a ars aproape în totalitate în noaptea de marţi spre miercuri din cauza unui scurtcircuit, pompierii intervenind cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
‘În această noapte, ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în localitatea Grădiştea pentru stingerea unui incendiu la o societate comercială unde funcţiona o cofetărie. Incendiul a fost observat târziu, iar flăcările au provocat pagube foarte mari astfel încât atunci când au ajuns la faţa locului pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Colibaşi şi Punctului de Lucru Călugăreni au constatat faptul că incendiul se manifesta violent în interiorul clădirii şi la nivelul acoperişului, pe o suprafaţă de aproximativ o sută de metri pătraţi, existând posibilitatea de propagare la o locuinţă vecină’, se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de ISU Giurgiu.
Pompierii au acţionat cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi au reuşit stingerea incendiului în limitele găsite, după aproximativ două ore de intervenţie.
În urma incendiului a ars spaţiul comercial compus dintr-o cameră de desfacere, o baie, un hol, un laborator, o bucătărie şi o terasă.
De asemenea au ars mobilierul, aparatură electronică şi electrocasnică.
Din primele cercetări la faţa locului a reieşit faptul că incendiul ar fi fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric.