O femeie în vârstă de 37 de ani, de cetăţenie turcă, a fost depistată de poliţiştii de frontieră giurgiuveni în timp ce încerca să intre în România, prin PTF Giurgiu, cu un document de identitate german fals.
‘În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean german în vârstă de 52 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Germania, iar în calitate de pasager, alături de acesta, se afla o persoană de sex feminin, în vârstă de 30 de ani, conform documentului de identitate prezentat. Din studiul documentului prezentat, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că tânăra în cauză deţine un document – carte de identitate- care nu întruneşte condiţiile de fond şi formă ale unuia autentic, fiind fals. Astfel, au fost dispuse verificări suplimentare, constatându-se faptul că femeia este de cetăţenie turcă, în vârstă de 37 de ani’, se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de ITPF Giurgiu.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, acestea, împreună cu mijlocul de transport, au fost preluate de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.