Un număr de patru incendii de vegetaţie uscată provocate de focul deschis în spaţii deschise au fost stinse de pompierii giurgiuveni la finalul săptămânii trecute în municipiul Giurgiu şi alte trei localităţi din judeţ.
‘Pompierii giurgiuveni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenţia imediată la solicitările cetăţenilor şi gestionarea optimă a situaţiilor de urgenţă, produse la nivel local. Astfel, în perioada 7-8 ianuarie, aceştia au fost solicitaţi să intervină pe strada Plugari din municipiul Giurgiu în urma unui incendiu de vegetaţie uscată şi deşeuri menajere, la Bolintin Deal, la un alt incendiu pe un teren pe care erau aruncate şi deşeuri menajere, la Obedeni unde a ars o suprafaţă de aproximativ trei mii de metri pătraţi de vegetaţie uscată şi la Bolintin Vale unde a fost cuprinsă de incendiu o suprafaţă de teren de aproximativ cinci sute de metri pătraţi pe care erau aruncate şi deşeuri menajere’, se arată într-un comunicat de presă, emis luni, de ISU Giurgiu.
Pentru stingerea incendiilor au interveni pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, Detaşamentului Bolintin Deal, şi Gărzii de Intervenţie Roata de Jos cu patru autospeciale de stingere, dar şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Bolintin Vale cu un buldoexcavator.
Cel mai probabil incendiile s-au produs din cauza focului în aer liber, lăsat nesupravegheat.