Un număr de aproximativ patru sute de poliţişti de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu vor desfăşura zilnic activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, au informat, vineri, reprezentanţii instituţiei.
‘Ne aflăm în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, iar în aceste zile ne aşteptăm la o creştere semnificativă a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei, ca urmare a faptului că mulţi cetăţeni români revin în ţară de sărbători. La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar poliţiştii de frontieră acţionează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă. În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei din cadrul ITPF Giurgiu, în zona de frontieră până la o distanţă de 30 de kilometri interior de la linia de frontieră, aproximativ patru sute de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere’, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu.
Totodată, dacă situaţia o va impune, ITPF Giurgiu va suplimenta arterele de control pe sensul de intrare în ţară, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei şi vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control pentru fluidizarea traficului rutier, astfel încât, media timpilor de aşteptare să se încadreze în valori normale.
De asemenea, în vederea fluidizării traficului la graniţele României, reprezentanţii ITPF Giurgiu menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Bulgaria, alături de care efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.
Potrivit ITPF Giurgiu, în săptămână premergătoare sărbătorilor Pascale din anul trecut, 16 – 22 aprilie 2022, au tranzitat punctele de trecere a frontierei din această zonă, aproximativ 94 de mii de persoane, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, dintre care aproximativ 77.630 cetăţeni UE şi 16.370 cetăţeni non UE, precum şi peste 50 de mii de mijloace de transport. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)