Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier, unul dintre autoturisme a luat foc, flăcările s-au extins la vegetaţia uscată de pe marginea drumului, iar fumul dens a inundat clădirea unei firme din zonă şi angajaţii au fost evacuaţi, într-un exerciţiu al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) care s-a desfăşurat joi, în Zona Liberă Giurgiu.
‘Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Acestea au rămas blocate în interiorul uneia dintre maşini, fără a avea posibilitatea de a ieşi singure. Totodată, în urma impactului, unul dintre autoturisme a luat foc, iar flăcările s-au propagat la vegetaţia uscată de pe marginea drumului. Fumul dens a inundat clădirea din apropierea zonei incendiate, iar angajaţii au fost evacuaţi. Acesta a fost scenariul unui exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren, ce a avut loc, astăzi, în incinta Zonei Libere Giurgiu. În timpul exerciţiului au fost constituite echipe de descarcerare şi de extragere a victimelor din autoturism, de acordare a primului ajutor medical răniţilor, de căutare-salvare în clădirea inundată de fum şi de stingere a incendiului’, se arată într-un comunicat de presă, emis joi, de ISU Giurgiu.
La fel ca în situaţiile reale, paramedicii şi echipajele SAJ au intervenit pentru salvarea persoanelor care s-au intoxicat cu fum sau au suferit diverse traumatisme în urma evenimentului rutier şi pentru transportarea acestora la spital.
Fiind abordate situaţii tactice de o complexitate ridicată, la exerciţiu au participat echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Giurgiu, ale Poliţiei, Jandarmeriei, Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi reprezentanţi ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.
Exerciţiul a urmărit testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, creşterea gradului de pregătire a personalului, precum şi verificarea modului de cooperare între structurile cu atribuţii în managementul tipurilor de risc. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)