Peste 6.000 de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de două milioane lei, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Calafat într-un camion încărcat cu schele metalice din Bulgaria pentru Polonia.
‘În Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean polonez, în vârstă de 53 de ani. Acesta conducea un autocamion încărcat, conform documentelor de însoţire a mărfii, cu schele metalice din Bulgaria pentru o societate din Polonia. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul pentru marfă al mijlocului de transport, ascunse în spatele schelelor metalice transportate, mai multe cutii ambalate în saci din folie neagră. Cutiile conţineau mii de recipiente cu parfum ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală a titularului de marcă’, se arată într-un comunicat de presă emis luni de ITPF Giurgiu.
În urma inventarierii bunurilor a rezultat cantitatea totală de 6.486 recipiente de parfum.
Produsele de parfumerie, în valoare de 1.945.800 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către Biroul Vamal Calafat, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.