AcasăStiri generaleGiurgiu: Poliţiştii giurgiuveni vor continua protestele, nemulţumiţi de schimbarea programului de lucru...

Giurgiu: Poliţiştii giurgiuveni vor continua protestele, nemulţumiţi de schimbarea programului de lucru la opt ore

Giurgiu, 28 nov/ Agerpres/ – Reprezentantul Sindicatului Europol Giurgiu, Daniel Saltelechi, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că poliţiştii giurgiuveni desfăşoară un program de lucru de opt ore pe zi potrivit deciziilor susţinute de conducerea IPJ Giurgiu, dar sunt hotărâţi să protesteze în continuare faţă de aceste măsuri despre care consideră că încalcă prevederile pentru respectarea timpilor de repaus destinaţi refacerii capacităţii fizice de muncă.

‘Cu toate că reprezentanţii IPJ Giurgiu au motivat modificarea programului de lucru din 12 ore cu 24 şi 12 ore cu 48 de ore în trei schimburi a câte opt ore zilnic pretextând că acest lucru va conduce la creşterea numărului de patrule ce va acţiona în segmentul stradal, realitatea a demonstrat că acest lucru este total fals. Astăzi deja putem discuta despre managementul defectuos în ceea ce priveşte planificarea poliţiştilor în serviciu şi de tronsoane de drumuri naţionale neacoperite pentru perioade de şase ore zilnic din cauza celor trei schimburi de tură care necesită mai multe plecări din teren ale poliţiştilor pentru a ajunge la sediul unităţii de poliţie. Cireaşa de pe tort, având în vedere că în urmă cu două săptămâni un poliţist din Prahova a fost cât pe ce să fie decapitat cu un topor de către un agresor în cadrul unei intervenţii la un apel 112, IPJ Giurgiu îşi permite luxul de a planifica în serviciu o singură patrulă formată dintr-un singur poliţist pe raza de competenţă a întregului oraş Mihăileşti. Vă prezentam aceste situaţii de vulnerabilitate instituţională pentru a şti că nu colegii noştri din stradă sunt de vină dacă întârzie la sesizările pe care le faceţi ori dacă aceştia devin victimele infracţiunilor de ultraj’, se arată într-un comunicat, transmis marţi, presei, de Sindicatul Europol, din cadrul IPJ Giurgiu.

Reprezentantul Sindicatului Europol Giurgiu, Daniel Saltelechi, a precizat, pentru AGERPRES, că sindicaliştii din cadrul IPJ Giurgiu vor continua seria protestelor până la remedierea acestei situaţii şi vor organiza proteste în faţa instituţiei în fiecare zi de luni, între orele 10:00-12:00.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks