Giurgiu, 1 aug/ Agerpres/ – Procentajul de promovabilitate înregistrat în judeţul Giurgiu la sesiunea 2023, în urma desfăşurării probei scrise din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, este de 70,93 la sută după contestaţii cu peste zece procente mai mare faţă de rezultate înregistrate anul trecut, doi candidaţii au obţinut medii de zece.
‘Procentajul de promovare din sesiunea 2023 pentru cei care au obţinut medii mai mari sau egale cu opt, înregistrat în urma desfăşurării probei scrise din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, după contestaţii, este de 70,93 la sută, mai mare faţă de sesiunea 2022 când promovabilitatea a fost de 60 de procente. Rezultatele obţinute de candidaţi au fost publicate astăzi, 1 august, ora 10:00, de către Ministerul Educaţiei, pe site-ul dedicat’, se arată într-un comunicat de presă, emis marţi, de ISJ Giurgiu.
Au fost declaraţi promovaţi un număr de 61 de candidaţi cu medii cuprinse între opt şi zece din totalul celor 86 de candidaţi cu lucrări evaluate. Doi candidaţi au obţinut media zece.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media opt, calculată ca medie ponderată a notelor obţinute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70 la sută în calculul mediei finale.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional.
Potrivit ISJ Giurgiu, prin dobândirea definitivării în învăţământ, un cadru didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare. AGERPRES( AS- autor: Camelia Bigan, editor: Karina Olteanu)