AcasăStiri generaleGiurgiu: Sancţiuni contravenţionale de peste 34.000 de lei aplicate în urma unei...

Giurgiu: Sancţiuni contravenţionale de peste 34.000 de lei aplicate în urma unei acţiuni pe DN 5

Un număr de 61 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 34.530 de lei, au fost aplicate marţi de poliţiştii rutieri giurgiuveni în urma unei acţiuni desfăşurate pe DN 5 Giurgiu-Bucureşti, având ca scop reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

‘Poliţiştii Serviciului Rutier au desfăşurat astăzi o acţiune pe DN 5, pe sensul de mers Giurgiu-Bucureşti, pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, urmărindu-se în special combaterea conducerii autovehiculelor cu viteză excesivă. În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate 61 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 34.530 de lei. Dintre acestea, 52 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale, şapte pentru nepurtarea centurii de siguranţă şi două pentru alte abateri la regimul rutier’, se arată într-un comunicat de presă emis marţi de IPJ Giurgiu.

Ca măsură complementară, au fost reţinute 11 permise de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 98 de persoane şi controlate 86 de autovehicule.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks