Un număr de 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.140 de lei, au fost aplicate în ultimele 24 de ore de poliţiştii giurgiuveni în urma unei razii organizate în judeţ în colaborare cu Garda Forestieră Bucureşti.
‘Poliţişti din cadrul Serviciului Ordine Publică, Poliţiei Oraş Bolintin Vale, Poliţiei Oraş Mihăileşti, Secţiei de Poliţie Rurală Bolintin Vale şi Secţiei de Poliţie Rurală Roata de Jos, împreună cu reprezentanţi din cadrul Gărzii Forestiere Bucureşti au desfăşurat în ultimele 24 de ore o acţiune în zona de competenţă a subunităţilor sus menţionate, care a avut ca scop verificarea legalităţii transporturilor şi valorificării de material lemnos, precum şi verificarea agenţilor economici care desfăşoară astfel de activităţi. În cadrul acţiunii au fost legitimate 59 de persoane, au fost controlate 35 de autovehicule şi confiscată cantitatea de peste patru metri cubi de cherestea în valoare totală de 2.664 de lei’, se arată într-un comunicat de presă emis joi de IPJ Giurgiu.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.140 de lei.
Potrivit IPJ Giurgiu, astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.