Un număr de 145 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 37.435 de lei au fost aplicate luni de poliţiştii giurgiuveni, în cadrul unei acţiuni pentru respectarea legii în circulaţia pe drumurile publice.
‘Poliţiştii rutieri giurgiuveni au acţionat pe parcursul zilei de astăzi, pe principalele artere din judeţ, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere şi menţinerii unui climat optim de siguranţă rutieră. Pe parcursul întregii zile, au fost aplicate 145 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 37.435 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice’, se arată într-un comunicat de presă, emis luni, de IPJ Giurgiu.
În timpul acţiunii de control în trafic au fost controlate aproximativ 150 de autovehicule, fiind efectuate 60 de testări cu aparatul etilotest şi trei cu aparatul drager.
În urma controalelor au fost reţinute 19 permise de conducere, dintre care 14 la regimul vitezei, două pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor care au acest drept şi trei pentru alte abateri şi au surprins în flagrant un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Roata de Jos, judeţul Giurgiu care conducea un vehicul neînmatriculat.