AcasăStiri generaleGiurgiu: Sancţiuni de peste 16.000 de lei pentru nerespectarea legislaţiei privind transportul...

Giurgiu: Sancţiuni de peste 16.000 de lei pentru nerespectarea legislaţiei privind transportul de mărfuri şi agregate minerale

Giurgiu, 21 iul/ Agerpres/ – Un număr de 37 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 16.385 de lei, au fost aplicate în perioada 19-21 iulie, de poliţiştii rutieri giurgiuveni, în cadrul unei acţiuni pentru verificarea transporturilor rutiere de mărfuri, de tonaj greu şi de agregate minerale.

‘În perioada 19-21 iulie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene de Transport Giurgiu au desfăşurat în comuna Colibaşi, acţiuni pe linia asigurării legalităţii şi reducerii riscului rutier în cadrul transporturilor de mărfuri. În urma desfăşurării acţiunilor, au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 16.385 de lei, dintre care 35 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, una pentru nerespectarea prevederilor HG 69/2012, respectiv pentru lipsa licenţei de transport şi una pentru nerespectarea prevederilor OG 27/2011 privind transporturile rutiere de tonaj greu cu agregate minerale’, se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de IPJ Giurgiu.

De asemenea, în timpul acţiunii au fost reţinute trei permise de conducere pentru conducere sub influenţa alcoolului, au fost retrase două certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice, au fost legitimate 105 persoane, controlate 83 de autovehicule şi efectuate 80 de testări cu aparatul etilotest. AGERPRES( AS- autor: Camelia Bigan, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks