Şoferul unui autocar ce efectua transport de persoane pe ruta Turcia-România este cercetat penal şi i-a fost reţinut permisul de conducere de către poliţiştii giurgiuveni după ce a fost depistat, la volan, sub posibila influenţă a substanţelor psihoactive.
‘Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Frontierei Giurgiu împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Rutier- IPJ Giurgiu au depistat, în urma testării cu aparatul din dotare, un şofer de autocar sub posibila influenţă a substanţelor psihoactive. Astfel, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat un cetăţean turc, în vârstă de 40 de ani, la volanul unui autocar care efectua transport persoane pe ruta Turcia-Bucureşti. În baza Planului de Acţiune încheiat între Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu, pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, şoferul turc a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive’, se arată într-un comunicat de presă transmis vineri de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu.
Sursa citată adaugă că şoferul turc a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.
Poliţiştii rutier au deschis dosar penal şi i-au reţinut permisului de conducere şoferului de autocar. AGERPRES / (AS – autor. Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)