Câteva sute de elevi au vizitat marţi Detaşamentele de Pompieri Giurgiu şi Bolintin Deal, cu ocazia sărbătoririi Zilei Protecţiei Civile, au urcat în autospecialele de intervenţii pentru stingerea incendiilor sau cele pentru salvarea persoanelor de la înălţime şi au învăţat cum să se comporte în caz de dezastre şi chiar cum să acorde primul ajutor.
‘De la grădiniţă şi până la liceu, câteva sute de elevi din judeţul Giurgiu au vizitat astăzi Detaşamentele de Pompieri Giurgiu şi Bolintin Deal. Aceştia au petrecut câteva ore alături de salvatori, cu ocazia sărbătoririi Zilei Protecţiei Civile. Însoţiţi de cadrele didactice, părinţi sau bunici, copiii au vizitat toate atelierele amenajate, fiind dornici să afle cât mai multe informaţii despre activitatea pompierilor. Astfel, ei au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite de pompieri în misiunile operative şi au aflat informaţii utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situaţiile de urgenţă’, se arată într-un comunicat de presă emis de ISU Giurgiu.
Autospeciala pentru intervenţie şi salvare de la înălţime a fost unul dintre punctele de atracţie, copiii demonstrând că nu au frică de înălţime.
Aceştia au îmbrăcat haina de pompier, au urcat în autospecialele de intervenţie, iar cei mai îndrăzneţi au testat presiunea furtunurilor ca şi când ar fi stins un incendiu.
Pe rând, copiii au vizitat atelierul de acordare a primului ajutor.
Coordonatorul şi paramedicii SMURD le-au explicat acestora ce trebuie să facă dacă observă o persoană aflată în stop cardio-respirator, exersând şi manevrele de resuscitare.
Specialiştii din cadrul Inspecţiei de Prevenire şi Serviciului Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor le-au dat sfaturi celor prezenţi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situaţie de urgenţă, fie că este vorba despre incendiu, inundaţie, cutremur sau chiar de descoperirea muniţiei rămase neexplodate.
Pe timpul activităţii, au fost distribuite materiale de informare preventivă, din cadrul campaniilor naţionale ‘Nu tremur la cutremur’, ‘RISC’ şi ‘Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranţa copilului tău’.
Sub sloganul ‘Împreună mai pregătiţi’, până la data de 4 martie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Giurgiu va desfăşura acţiuni de informare şi educare preventivă în mai multe localităţi din judeţ.