Sute de parfumuri, perechi de încălţăminte şi articole de marochinărie, în valoare totală de 32.000 de euro, au fost depistate de poliţiştii de frontieră în bagajele unui cetăţean turc ce călătorea ca pasager într-un autocar ce efectua curse rugulate de transport persoane pe ruta Turcia- România.
‘Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocar marca Mercedes Benz, care efectua transport regulat de persoane pe ruta Turcia – România. În urma controlului amănunţit efectuat, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în cala mijlocului de transport, printre bagaje, mai multe pungi din plastic care conţineau 490 de parfumuri, 230 de perechi de încălţăminte precum şi 16 articole de marochinărie, toate inscripţionate cu numele unor firme consacrate, susceptibile a fi contrafăcute’, se arată într-un comunicat de presă emis, luni, de ITPF Giurgiu.
În urma cercetărilor, a rezultat faptul că bunurile menţionate au fost achiziţionate din Turcia şi aparţineau unui cetăţean turc, în vârstă de 29 de ani, pasager al autocarului.
Conform prevederilor legale, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au dispus ridicarea bunurilor în vederea continuării cercetărilor.
În prezent, faţă de cetăţeanul turc autorităţile efectuează verificări pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale.