Un tânăr afgan, în vârstă de 22 de ani, a fost depistat de poliţiştii de frontieră giurgiuveni în timp ce încerca să intre ilegal în România ascuns pe osia unei semiremorci ce transporta granule de polistiren din Turcia pentru România.
‘În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani, care conducea un autocamion. Conform documentelor, şoferul transporta granule de polistiren, pe ruta Turcia-România. La efectuarea controlului mijlocului de transport a fost descoperită ascunsă, pe osia semiremorcii, o persoană de sex masculin. În cadrul cercetărilor a fost stabilit faptul că bărbatul depistat este cetăţean afgan, în vârstă de 22 de ani. Acesta a declarat autorităţilor faptul că s-a urcat pe osia autocamionului, în timp ce se afla în Turcia, fără ca şoferul să aibă cunoştinţă despre acest aspect’, se arată într-un comunicat de presă, emis luni de ITPF Giurgiu.
Tânărul nu deţinea documente de identitate asupra sa şi a declarat autorităţilor că intenţiona să ajungă în Germania.
Având în vedere aspectele constatate, conform protocolului româno-bulgar, cetăţeanul afgan a fost preluat de către reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.