Un bărbat în vârstă de 21 de ani din oraşul Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu, a fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală şi lovire sau alte violenţe după ce ar fi înjunghiat un bărbat de 47 de ani şi ar fi lovit o femeie de 30 de ani, ambii din aceeaşi localitate, în cadrul unui conflict.
‘Poliţia oraşului Bolintin-Vale a fost sesizată în data de 15 august de către o femeie din localitate cu privire la faptul că pe strada Agricultori are loc un conflict între mai multe persoane. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au aplanat conflictul, constatând faptul că, urmare a evenimentului produs, a rezultat rănirea a două persoane, respectiv un bărbat de 47 de ani din oraşul Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu, care a fost înjunghiat în zona toracică şi transportat la spital cu ambulanţa pentru acordarea de îngrijiri medicale şi ar fi lovit şi o femeie de 30 ani din aceeaşi localitate’, se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de IPJ Giurgiu.
În urma verificărilor efectuate a fost identificat un bărbat în vârstă de 21 de ani, din oraşul Bolintin-Vale, care, pe timpul desfăşurării incidentului, ar fi rănit cele două persoane.
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală şi lovire sau alte violenţe.
Marţi, 17 august, tânărul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, iar miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus faţă de acesta arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.