Un tânăr de 27 de ani din municipiul Giurgiu este cercetat penal, după ce a fost depistat în trafic la volanul unui autoturism fără a avea permis de conducere şi s-a sustras de la prelevarea de mostre biologice.
‘În seara de sâmbătă, 3 decembrie, pe DN 41, în localitatea Băneasa, judeţul Giurgiu, poliţiştii rutieri au depistat un bărbat, de 27 ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism. În urma verificărilor efectuate în baza de date a fost constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule’, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de IPJ Giurgiu.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost supus testării cu aparatul etilotest, refuzând atât testarea, cât şi prelevarea probelor biologice.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal, în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.