Un tânăr în vârstă de 22 de ani din municipiul Giurgiu este cercetat penal după ce a fost depistat la volan, pe un bulevard din municipiu, sub influenţa canabisului.
‘Pe bulevardul Bucureşti, din municipiul Giurgiu, poliţiştii Biroului Rutier au depistat un tânăr, de 22 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa substanţelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanţa canabis’, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de IPJ Giurgiu.
Tânărul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.