Un tânăr în vârstă de 21 de ani din judeţul Giurgiu este cercetat judiciar după ce a încercat să fraudeze examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere cu aparatură de comunicaţii lipită pe corp.
‘Un tânăr în vârstă de 21 de ani din nordul judeţului Giurgiu care susţinea luni, 6 decembrie, pentru a patra oară examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere a fost prins de poliţişti în timp ce încerca să fraudeze examenul având asupra sa mijloace tehnice audio-video de comunicare la distanţă’, se arată într-un comunicat de presă postat marţi pe pagina de Facebook a Instituţiei Prefectului Judeţului Giurgiu.
Tânărul a declarat poliţiştilor că era ‘disperat’ pentru că obţinuse zero puncte la proba teoretică a examenului auto de trei ori şi s-a gândit că în acest fel putea să reuşească la a patra prezentare la examen, dar prin vigilenţa oamenilor legii nu a durat mult până să fie prins.
Lucrătorii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto Giurgiu au găsit asupra tânărului mai multe fire lipite pe corp şi alte echipamente cu un telefon mobil.
Cazul a fost înaintat structurii judiciare din cadrul Poliţiei municipiului Giurgiu pentru a efectua cercetări.
Ultimul caz de acest fel a fost identificat la Giurgiu în anul 2018.