Timpul de aşteptare al camioanelor la controlul de frontieră prin PTF Giurgiu a ajuns la 210 minute, joi la prânz, după ce circulaţia pe DN 5 a fost blocată aproape trei ore pe sensul de mers Bucureşti-Giurgiu în urma unui accident rutier între două autotrenuri, o autoutilitară şi un autoturism.
Conform reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră, la aceşti timpi de aşteptare mari contribuie şi un protest din Ruse, Bulgaria, început miercuri şi care s-a prelungit, dar şi faptul că firmele au reluat activitatea comercială la capacitate mare după sărbătorile pascale.
‘Pentru autocamioane, traficul prin PTF Giurgiu se desfăşoară pe câte cinci artere de circulaţie pe sensul de intrare în ţară şi pe câte patru artere de circulaţie pe sensul de ieşire din ţară. Înregistrăm un timp de aşteptare pentru activitatea de control a documentelor la frontieră de 50 de minute pe sensul de intrare în ţară, respectiv 210 de minute pe sensul de ieşire din ţară. La formarea cozilor şi creşterea timpului de aşteptare concură mai mulţi factori, respectiv faptul că activitatea de protest organizată ieri la Ruse şi care fusese anunţată pentru o jumătate de oră s-a prelungit până la aproape patru ore, accidentul produs azi între două autotrenuri, o autoutilitară şi un autoturism pe DN 5 Bucureşti Giurgiu, care a dus la blocarea circulaţiei şi faptul că firmele de transport au reluat în forţă activităţile comerciale după sărbătorile pascale în care au existat zile libere’, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Raluca Dumitrache.
Conform acesteia, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ.
Pentru fluidizarea traficului, a fost suplimentate numărul poliţiştilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea acestora.
De asemenea, ITPF Giurgiu menţine permanent legătura cu autorităţile de frontieră bulgare, alături de care este efectuat controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune, astfel încât controlul să se desfăşoare cu operativitate.
În ultimele 24 de ore, la graniţa cu Bulgaria au fost efectuate formalităţile de frontieră prin PTF Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, pentru 1.200 camioane, 1.300 autoturisme şi şase mii de persoane, iar pe sensul de ieşire din ţară au fost înregistrate 1.400 camioane, opt sute de autoturisme şi 5.600 de persoane.
Pentru autoturisme, controlul se efectuează în prezent, pe sensul de intrare în ţară pe câte patru artere de circulaţie, iar pe sensul de ieşire din ţară pe câte trei artere, şi se înregistrează un timp de aşteptare pentru activitatea de control a documentelor la frontieră de zece minute pe ambele sensuri de circulaţie. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)