Tirurile care vor să iasă din România prin punctul de frontieră Giurgiu-Ruse formează o coadă de aproximativ opt kilometri pe prima bandă de mers a DN 5 Bucureşti-Giurgiu şi au de aşteptat 90 de minute pentru controlul de frontieră, traficul la intrarea în municipiul Giurgiu fiind dirijat de poliţia locală.
‘La nivelul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, timpii de aşteptare au crescut, având în vedere că ne aflăm în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, iar un număr mare de camioane s-a prezentat pentru control într-un timp foarte scurt. În prezent, activitatea de control la frontieră se desfăşoară la capacitate maximă. Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare’, a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Iuliana Butoi.
Potrivit ITPF Giurgiu, în ultimele 24 de ore s-au prezentat pentru intrarea în România un număr de 1.186 de camioane, 366 de turisme, 328 de microbuze, şase autocare şi 2.457 de persoane, iar pe sensul de ieşire din ţară un număr de 1.301 de camioane, 417 de turisme, 349 de microbuze şi 22 autocare cu un număr total de 3.142 de persoane.
Tirurile care ies din România au de aşteptat 90 de minute controlul de frontieră, iar cele care intră au de aşteptat 60 de minute.
Pentru turisme timpul de aşteptare la controlul de frontieră este de zece minute atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din România. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)