AcasăStiri generaleGiurgiu: Un autocar şi un autoturism, implicate într-un accident pe DN5A; o...

Giurgiu: Un autocar şi un autoturism, implicate într-un accident pe DN5A; o persoană rănită

Un autocar în care se aflau şapte persoane şi un autoturism au fost implicate sâmbătă într-un accident pe DN5A, în apropierea localităţii Hotarele, din judeţul Giurgiu, o persoană ajungând la spital.

”Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineaţă, pe DN5A, în apropierea localităţii Hotarele. În eveniment au fost implicate un autocar şi un autoturism”, a informat ISU Giurgiu.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca şi Staţiei Colibaşi, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ.

Echipajele au constatat faptul că cele şapte persoane din autocar nu au fost rănite.

Bărbatul din autoturism era conştient şi cooperant. Acesta a fost preluat de ambulanţa SMURD şi transportat la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.

Cazul a rămas în atenţia Poliţiei pentru cercetări.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks