AcasăStiri generaleGiurgiu: Un autoturism a luat foc în mers pe A1; pompierii giurgiuveni...

Giurgiu: Un autoturism a luat foc în mers pe A1; pompierii giurgiuveni intervin pentru stingerea incendiului

Un autoturism care se deplasa pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti a luat foc în mers, în dreptul localităţii Bolintin Deal.

Conducătoarea auto a reuşit să oprească maşina, iar la faţa locului intervin pentru stingerea incendiului pompierii din cadrul ISU Giurgiu.

‘În această dimineaţă ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, în zona localităţii Bolintin Deal, pe sensul de mers spre Piteşti după ce un autoturism a luat foc în mers. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Aceştia au găsit autoturismul pe banda de urgenţă. Conducătoarea auto, în vârstă de 40 de ani, a văzut că iese fum de la motor şi a oprit imediat’, a declarat sâmbătă presei purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks