Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Clejani, pe numele căruia Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru proxenetism, influenţarea declaraţiilor şi constituirea unui grup infracţional organizat a fost depistat de poliţişti şi depus la Penitenciarul Giurgiu.
‘Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, împreună cu poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Mihăileşti, au desfăşurat o acţiune pe linia depistării persoanelor urmărite în temeiul legii, în comuna Clejani, judeţul Giurgiu. Cu ocazia activităţilor desfăşurate a fost depistat un bărbat de 49 de ani, din comuna Clejani, pe numele căruia Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, având de executat o pedeapsă de trei ani şi şapte luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, influenţarea declaraţiilor şi constituirea unui grup infracţional organizat’, se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de IPJ Giurgiu.
Persoana condamnată a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, unde s-a procedat la întocmirea documentaţiei specifice, ulterior fiind depusă în Penitenciarul Giurgiu.