AcasăStiri generaleGiurgiu: Un bărbat şi două femei din Siria, depistaţi la frontieră cu...

Giurgiu: Un bărbat şi două femei din Siria, depistaţi la frontieră cu documente bulgăreşti

Un bărbat în vârstă de 36 de ani şi două femei cu vârste de 18, respectiv 24 de ani, din Siria, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră giurgiuveni în timp ce încercau să intre ilegal, în România, prin PTF Giurgiu, cu documente de identitate bulgăreşti.

‘În noaptea de luni spre marţi, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, un bărbat la volanul unui autoturism marca Mercedes, iar în maşină se mai aflau, ca şi pasageri, două femei. Toţi trei s-au legitimat cu documente de identitate eliberate de autorităţile din Bulgaria, dar, din analiza documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că persoanele nu sunt aceleaşi cu cele din fotografiile cărţilor de identitate prezentate’, se arată într-un comunicat de presă, emis marţi, de ITPF Giurgiu.

În urma verificărilor a fost stabilit faptul că atât bărbatul în vârstă de 36 de ani cât şi cele două femei cu vârste de 18, respective 24 de ani, sunt cetăţeni sirieni.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, aceştia au fost preluaţi de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks