Acasă93Giurgiu: Un centru de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru adulţi va...

Giurgiu: Un centru de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru adulţi va fi construit, prin PNRR

Un centru de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru adulţi destinat persoanelor cu dizabilităţi va fi construit în municipiul Giurgiu în perioada mai 2023 – decembrie 2025, în cadrul unui proiect în valoare totală de 3, 9 milioane de lei, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Giurgiu a informat, marţi, în calitate de instituţie care implementează acest proiect, că valoarea totală a finanţării nerambursabile prin PNRR a proiectului este de 3.953.085,94 lei.

‘Creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi instituţionalizate şi prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi prin dezvoltarea serviciilor de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu într-un centru specializat, pentru viaţă independentă şi integrare în comunitate este scopul principal al proiectului’, se arată într-un comunicat de presă transmis de DGASPC Giurgiu.

Centrul de Recuperare Neuromotorie de tip ambulatoriu pentru adulţii cu dizabilităţi va avea o capacitate de minimum 15 persoane pe zi, în vederea menţinerii şi dezvoltării potenţialului personal şi a prevenirii instituţionalizării.

Proiectul vizează crearea infrastructurii sociale de care vor beneficia adulţii cu dizabilităţi din cadrul DGASPC Giurgiu, precum şi adulţii cu dizabilităţi neinstituţionalizaţi din municipiul Giurgiu şi comunităţile învecinate, cărora, în prezent nu li se oferă servicii, urmărind astfel să se prevină instituţionalizarea acestora şi prevede demolarea unei clădiri vechi şi nefuncţionale din cadrul DGASPC Giurgiu, şi construirea uneia noi, care va fi dotată la standarde moderne pentru funcţionarea acestui centru, mai precizează sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks