AcasăStiri generaleGiurgiu: Un cetăţean iranian, depistat la PTF Giurgiu cu viză falsă pentru...

Giurgiu: Un cetăţean iranian, depistat la PTF Giurgiu cu viză falsă pentru Germania

Giurgiu, 24 iun/ Agerpres/ – Un cetăţean iranian în vârstă de 39 de ani a fost depistat de poliţiştii de frontieră în timp ce încerca să intre în ţară, prin PTF Giurgiu, cu un paşaport cu viză pentru Germania care nu era autentică.

‘ Astăzi, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, în calitate de pasager al unui autocar, înmatriculat în Turcia, un cetăţean iranian, în vârstă de 39 de ani. Acesta s-a legitimat cu un paşaport simplu specific Iran. În urma verificării documentului de călătorie, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că viza aplicată în paşaport, emisă de Germania, nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unei vize autentice’, a declarat vineri, presei, purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Raluca Dumitrache.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză şi, conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, aceasta a fost preluată de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks