Giurgiu, 3 aug/ Agerpres/ – Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Giurgiu, care avea mandat european de arestare pentru exploatare sexuală a unor copii şi pornografie infantilă, conform legislaţiei penale italiene, a fost depistat de poliţiştii giurgiuveni şi introdus în arest.
‘Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Giurgiu cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Giurgiu au desfăşurat o acţiune pe linia depistării persoanelor urmărite în temeiul legii, în municipiul Giurgiu. Cu ocazia activităţilor desfăşurate a fost depistat un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Giurgiu, pe numele căruia, Biroul Sirene Naţional din Italia a emis o semnalare prin care s-a solicitat arestarea urmăritului în cauză, în vederea predării pentru executarea unui mandat european de arestare, fiind condamnat la o pedeapsă de nouă ani şi 14 zile de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de exploatare sexuală a unor copii şi pornografie infantilă, conform legislaţiei penale italiene’, se arată într-un comunicat de presă, emis miercuri, de IPJ Giurgiu.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul DGPMB.