AcasăStiri generaleGiurgiu: Un magazin din localitatea Joiţa a ars în totalitate de la...

Giurgiu: Un magazin din localitatea Joiţa a ars în totalitate de la un scurtcircuit electric

Un magazin alimentar din localitatea Joiţa, judeţul Giurgiu, a ars în totalitate, joi seara, din cauza unui incendiu izbucnit de la un scurtcircuit electric. ‘În seara zilei de joi, ISU Giurgiu a fost anunţat prin 112 despre izbucnirea unui incendiu în localitatea Joiţa. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un autocamion cisternă. Pompierii ajunşi la intervenţie au constatat faptul că incendiul se manifesta violent la un magazin din localitate, existând posibilitatea de propagare la o casă aflată în apropiere, motiv pentru care în sprijin au venit şi pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Joiţa’, se arată într-un comunicat de presă emis vineri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu. Pompierii au localizat incendiul şi, după aproximativ două ore de la producere, au reuşit lichidarea acestuia. În urma incendiului, magazinul universal a ars în totalitate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks