Un cetăţean bulgar în vârstă de 34 de ani este cercetat penal după ce a încercat să introducă ilegal în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu, peste două mii de flacoane de parfumuri, ascunse într-o autoutilitară cu care transporta mai multe mărfuri în regim de curierat, pe ruta Sofia-Bucureşti.
‘Cu ocazia controalelor specifice efectuate pe sensul de intrare, poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, condusă de un cetăţean bulgar în vârstă de 34 de ani ce transporta mai multe mărfuri în regim de curierat, din Sofia pentru Bucureşti. Poliţiştii de frontieră au descoperit în autoutilitară, mai mulţi paleţi ce conţineau 2.040 de articole de parfumerie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute şi pentru care nu existau documente de provenienţă’, se arată într-un comunicat de presă, emis miercuri, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu.
Parfumurile, în valoare totală estimată la peste 600.000 de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Faţă de şoferul bulgar autorităţile efectuează cercetări penale pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)