Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, susţine că ordonanţa privind energia va fi amendată în Comisia de resort ‘dacă sunt scăpări’ în actul normativ, dar modificările vor fi făcute doar cu acordul coaliţiei de guvernare.
‘Ştiţi că toată lumea a agreat acel text (…) Dacă sunt însă lucruri care în urma dezbaterilor publice, în urma intervenţiilor venite din piaţă, şi constatăm că ne-au scăpat lucruri şi că trebuie făcute amendamente, cu mare plăcere. La noi termenul de raport, dacă nu mă înşel, pe această ordonanţă este după jumătatea lunii septembrie. Dar nu vom susţine amendamente care nu sunt agreate în coaliţie. Eu cred că discuţiile ample cu specialiştii, cu acel Comitet interguvernamental, din care a făcut parte şi ANRE şi Ministerul Energiei şi al Finanţelor şi toată lumea avizată, şi specialiştii, acele dezbateri au avut rostul lor’, a afirmat Gorghiu, luni, la Senat.
Potrivit senatorului PNL, în Comisia de energie nu se va relua ‘discuţia de la zero’.
‘Discuţia se face pe un text de ordonanţă cu un impact pe care doar Guvernul ţi-l poate furniza, cu anvelopă bugetară pe care Ministerul de Finanţe a pus o la dispoziţia Guvernului. Acum, în Parlament, în Comisia de energie, vom ţine cont de toate aceste lucruri. Vom încerca însă să vedem dacă sunt scăpări şi în urma ok- ului din coaliţie să putem introduce amendamente’, a adăugat Gorghiu.
Referitor la economia de energie, preşedintele interimar al Senatului speră ca iarna să fie depăşită fără costuri foarte mari.
‘Dar învăţăm cu toţii să vedem cum putem să facem economie. Toată Europa se gândeşte la genul acesta de măsuri. Vom vedea care sunt pârghiile şi mecanismele astfel încât să putem să ajungem la soluţii, să ajungem în primăvară, fără foarte mari pierderi, costuri’, a mai spus Gorghiu.
După elaborarea raportului, ordonanţa va intra în dezbaterea plenului Senatului, ca prim for sesizat.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat pe 1 septembrie, la finalul şedinţei de Guvern în care a fost aprobată Ordonanţa de modificare şi completare a OUG 27/2022, că schema de plafonare şi de protecţie a populaţiei va fi extinsă până la 31 august 2023.
Totodată, clienţii casnici al căror consum mediu lunar a fost între 100,01 şi 300 kWh sunt încurajaţi să facă economie, prin măsurile propuse.