AcasăStiri generaleGorghiu la a zecea sesiune a UNCAC: A reiterat angajamentul ferm al...

Gorghiu la a zecea sesiune a UNCAC: A reiterat angajamentul ferm al României faţă de lupta împotriva corupţiei

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a reiterat angajamentul ‘ferm’ al României faţă de lupta împotriva corupţiei şi faţă de agenda Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), cu ocazia participării la cea de-a zecea sesiune a Conferinţei Statelor Părţi la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei (UNCAC), care are loc în SUA, la Atlanta.

‘Statul român a făcut paşi importanţi. Am aderat la Convenţia OCDE împotriva mitei, suntem parte a grupului de lucru OCDE împotriva mitei. Avertizorii de integritate sunt în linia întâi în lupta anti-corupţie. Astfel, avem acum un cadrul legal care oferă protecţie sporită avertizorilor de integritate’, a declarat Gorghiu, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei.

Ea a menţionat că au fost luate măsuri pentru ca activitatea principalelor instituţii care se ocupă de lupta anticorupţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi Agenţia Naţională de Integritate – să se desfăşoare în condiţii mai bune.

‘Susţinem lupta împotriva corupţiei şi la nivel european. Ministerul Justiţiei a finalizat chiar anul acesta, în iulie, concursul pentru selectarea ultimilor trei procurori europeni delegaţi în România. Astfel, avem un total de 20 de procurori care sprijină activitatea Parchetului European şi susţinem lupta împotriva utilizării frauduloase ale fondurilor europene’, a transmis Gorghiu.

Potrivit ministrului, România susţine mecanismul de implementare a convenţiei, rezumatul raportului de ţară fiind finalizat, iar Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei reprezintă baza legală pentru cooperarea internaţională în materie penală.

În marja reuniunii, România a găzduit evenimentul ‘UNCAC 20: Romania’s lessons learned and good practices’, în cadrul căruia a fost prezentat sistemul românesc de prevenire şi combatere a corupţiei.

Au participat, în calitate de speakeri, reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ai Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, ai Agenţiei Naţională de Integritate şi câte un reprezentant din partea Franţei şi Statelor Unite ale Americii.

În marja conferinţei, Alina Gorghiu a avut întrevederi bilaterale cu ministrul Justiţiei din Republica Italiană, Carlo Nordio, cu ministrul Justiţiei din Republica Moldova, Veronica Mihailov-Moraru, cu preşedintele GRECO (Grupul Statelor Împotriva Corupţiei), Marin Mrcela, cu ministrul adjunct de Justiţie din Bulgaria, Georgi Nikolov, cu omoloaga portugheză, Catarina Sarmento e Castro, cu ministrul de Justiţie din Nigeria, Lateef Fagbemi, cu omologul ucrainean, Denys Maliuska, dar şi cu preşedintele Conferinţei Statelor Părţi la Convenţia ONU împotriva Corupţiei, Richard Nephew.

Cea de-a zecea sesiune a Conferinţei Statelor Părţi la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei (UNCAC) are loc, în perioada 11 – 15 decembrie.

Din delegaţie fac parte şi procurorul general al României, Alex Florin Florenţa, şi reprezentanţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ai Agenţiei Naţionale de Integritate, ai Ministerului Afacerilor Externe şi ai Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, arată sursa citată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks