Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat vineri că fără o cooperare judiciară strânsă între statele membre e „dificil” să prinzi traficanţii de droguri.
„Toată Europa ştie cât de periculoşi sunt traficanţii de droguri. La Consiliul JAI, de la Luxemburg, lupta împotriva drogurilor a fost primul punct pe ordinea de zi. Fără o cooperare judiciară strânsă între statele membre e dificil să prinzi traficanţii de droguri. E un lucru bun că Reţeaua Eurojust pentru procurori specializaţi în combaterea crimei organizate a început să funcţioneze din septembrie”, a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.
Ministrul a precizat că a discutat şi despre înfiinţarea unui Tribunal pentru crimele comise în Ucraina.
„Consiliul miniştrilor de justiţie a fost activ pe tema aceasta. Avem Registrul privind Daunele, avem un angajament clar pentru reconstrucţia Ucrainei”, precizează Gorghiu.
Planul UE pentru combaterea rasismului a fost, de asemenea, pe ordinea de zi, spune ministrul Justiţiei, care adaugă că, într-o Europă „divizată” de propagandă, extremism şi neîncredere, discriminarea, rasismul, frica sunt în creştere.
„Mulţumesc mult pentru întreaga activitate comisarului european pentru justiţie, Didier Reynders. România a primit în 2024 cel mai bun Raport pe Justiţie din istoria acestui mecanism”, a mai scris Gorghiu.
Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, vineri, Alina Gorghiu a participat la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Luxemburg.
Alina Gorghiu a avut un dialog cu comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, dar şi cu omologi din alte state: Félix Bolanos García – Spania, Lissa-ly Pakosta – Estonia şi Tuzson Bence – Ungaria.
Sursa: AGERPRES
Articolul Gorghiu: La Consiliul JAI, de la Luxemburg, lupta împotriva drogurilor a fost primul punct pe ordinea de zi apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro