Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, luni, că, în perioada 2015 – 2023, peste 8.000 de persoane au fost aduse în ţară în vederea executării pedepsei, menţionând că direcţia pe care o urmează procedurile legale în cazul fugarilor este favorabilă României.
‘Eforturile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor trebuie menţionate foarte limpede, pentru că în ultimii ani au dat rezultate deosebite în relaţia cu numeroase ţări. Nu mai înregistrăm niciun caz de refuz al predării. În trecut, aşa cum cunoaşteţi, un motiv important pentru genul acesta de refuz erau condiţiile proaste din penitenciare. Direcţia pe care o urmează procedurile legale pe fugari este favorabilă României, pentru că în ultima perioadă foarte mulţi fugari au fost predaţi României, indiferent care este numele acestora’, a declarat Gorghiu, într-o conferinţă de presă, la Penitenciarul Rahova.
Potrivit ministrului, numărul persoanelor transferate în România în vederea executării pedepselor a crescut an de an.
‘Trebuie să vedeţi evoluţia, pentru că, într-adevăr, efortul poate fi văzut şi prin intermediul cifrelor: 2015 – 2023 au fost transferate în România în vederea executării pedepsei 8.162 de persoane. Anul acesta, până la 10 octombrie 2023, avem aduse în România 621 de persoane, 604 în baza mandatului european de arestare. Din anul 2020 până în prezent, (…) au fost aduse în România 2.600 de persoane faţă de care era dispusă urmărirea internaţională, dintre care 2.547 în baza mandatelor europene de arestare’, a precizat Alina Gorghiu.
Ea a adăugat că, în prezent, 1.845 de persoane extrădate sau predate execută pedepse privative de libertate în penitenciarele din România, dintre acestea 880 au fost aduse în ţară graţie garanţiilor pe care Ministerul Justiţiei, prin intermediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, le-au prezentat autorităţilor din statele unde se aflau aceste persoane.