Programul de guvernare, la acest moment, este făcut de PSD – PNL – UDMR, nu este făcut de premier, el este rezultatul unei negocieri şi toate ajustările vor fi discutate în coaliţie, a afirmat, miercuri, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.
‘E foarte important un lucru pe care l-a spus prim-ministrul luni, după şedinţele noastre, şi îl reiterez şi eu acum. Programul de guvernare nu este al PSD, nu este al domnului preşedinte Ciolacu, nu este al domnului preşedinte Ciucă, nu este al vreunui ministru, programul de guvernare este al României, este un program care a fost votat în Parlamentul României cu priorităţi, iar acest program poate fi ajustat. Acest program poate fi nuanţat, pentru că o parte din punctele de guvernare au fost adoptate, implementate, au fost îndeplinite. Ca atare, unele din acele puncte din programul de guvernare pentru care fiecare minister şi-a atins limita – vor fi introduse altele noi, vor fi introduse ajustări, nuanţări, dar nu va fi un program de guvernare nou, va fi acelaşi program de guvernare îmbunătăţit. Cine va face acest program de guvernare? Este programul coaliţiei, pentru că vorbim de PNL – PSD – UDMR’, a precizat Gorghiu, la Senat.
Ea a subliniat că niciun program de guvernare nu este făcut exclusiv de premier, ci este rezultatul unei negocieri, iar toate ajustările vor fi discutate în coaliţie. ‘Este foarte bine că în interiorul partidelor se vorbeşte despre îmbunătăţiri la capitolul calitate, la capitolul muncă, la capitolul taxare’, a susţinut Alina Gorghiu.
Gorghiu a fost întrebată cum vede PNL măsurile anunţate de PSD privind programul de guvernare, priorităţile avute în vedere în momentul în care Marcel Ciolacu va prelua mandatul de premier.
Preşedintele interimar al Senatului a adăugat că, în şedinţa de luni, PNL a discutat despre menţinerea cotei unice de impozitare, precum şi despre netaxarea suplimentară pentru companii.
‘De exemplu, noi, în PNL, luni am discutat despre cota unică şi menţinerea acestei cote unice în sistemul fiscal românesc, pentru că nu şi-a atins potenţialul maxim şi pentru că este extraordinar de benefică pentru fiecare angajat din România, motiv pentru care ne dorim menţinerea ei, dar ca urmare a unei analize pe care specialiştii o vor face şi a unui studiu de impact care va fi pe masa coaliţiei. De asemenea, am spus că nu ne dorim nicio taxă suplimentară pentru companiile din România, pentru că şi aşa mediul economic a fost încercat în aceşti ani de zile, cu predilecţie în ultimul an. Discuţiile din interiorul PNL, discuţiile din interiorul PSD, cele din interiorul UDMR vor avea un punct de convergenţă în şedinţa coaliţiei’, a transmis Alina Gorghiu.