Un număr de 14 persoane au fost amendate cu 14.000 lei în total după ce au fost depistate de poliţişti că au luat parte la o petrecere aniversară (majorat) în incinta unei locaţii private din comuna Padeş, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit acesteia, sâmbătă, poliţiştii din cadrul din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana s-au deplasat la o locaţie privată, de pe raza comunei Padeş, satul Cloşani, ocazie cu care au constatat că 14 persoane participau la un majorat. ‘Persoanele identificate de poliţişti au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în cuantum de 14.000 lei în total, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020’, a spus Miruna Prejbeanu.