Campania de administrare a rapelului vaccinului anti-COVID-19 în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu a demarat luni, au informat reprezentanţii unităţii medicale. Potrivit unui comunicat de presă al SJU Târgu Jiu, pentru următoarele trei săptămâni, activitatea centrului de vaccinare se va concentra pe administrarea rapelului pentru cele 2.243 de persoane care au primit prima doză, dar, concomitent, se vor efectua şi vaccinări cu prima doză a vaccinului produs de firma Pfizer conform programărilor. ‘Astăzi, la ora 8,00, a început campania de administrare a rapelului vaccinului anti-COVID-19 în cadrul SJU Târgu Jiu. (…) Reamintim tuturor persoanelor vaccinate cu prima doză a vaccinului anti-COVID-19 faptul că rapelul se efectuează la 21 de zile după prima inoculare. Un mesaj text de tipul ‘Vă amintim că pe data de (…) trebuie să vi se administreze cea de-a doua doză de vaccin împotriva COVID-19! Vă rugăm să vă prezentaţi la centrul de vaccinare’ este trimis cu aproximativ 24 de ore înainte de către echipa RENV. Centrul de vaccinare este acelaşi unde s-a efectuat prima vaccinare, iar ora coincide cu ora primei inoculări’, a transmis conducerea SJU Târgu Jiu. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj au anunţat că, până în prezent, în judeţ s-au primit 9.285 doze vaccin anti-COVID-19 şi au fost vaccinate 7.758 de persoane. AGERPRES / (AS – autor: Irina Poenaru, editor: Marius Frăţilă)