Free Porn
xbporn
Acasă93Gorj: Amenzi de aproximativ 630.000 de lei, aplicate de ITM în septembrie;...

Gorj: Amenzi de aproximativ 630.000 de lei, aplicate de ITM în septembrie; 155.000 de lei – pentru munca nedeclarată

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au aplicat, pe parcursul lunii septembrie, amenzi în valoare de aproximativ 630.000 de lei în urma a peste 200 de controale efectuate la diverşi angajatori din judeţ.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, remis miercuri AGERPRES, luna trecută, inspectorii ITM au derulat 214 controale, dintre care 134 au avut ca obiect verificarea respectării legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă, iar 80 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă.

În urma acţiunilor efectuate, inspectorii de muncă au aplicat amenzi în cuantum de 626.500 de lei, din care 503.000 lei pentru încălcarea legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă şi 123.500 de lei pentru nerespectarea normelor securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost dispuse 483 măsuri de intrare în legalitate.

‘Inspectorii de muncă cu atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă au depistat, în perioada menţionată, 8 persoane prestând muncă nedeclarată, fiind aplicate amenzi în valoare de 155.000 de lei. În această perioadă, inspectorii de muncă cu atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă au depistat un caz de muncă subdeclarată la un angajator, fiind aplicată o amendă contravenţională în valoare totală de 8.000 lei. Totodată, cu ocazia controalelor efectuate la angajatori, inspectorii de muncă au informat atât persoanele găsite la lucru cu ocazia efectuării controlului inopinat la locul de muncă al angajatorului verificat, cât şi reprezentantul angajatorului asupra dezavantajelor folosirii muncii nedeclarate, precum şi consecinţele pe care le produce munca nedeclarată. De asemenea angajatorii au fost informaţi despre munca subdeclarată (…). Au fost trimise către angajatori un număr de 30 scrisori de notificare întocmite în vederea informării în scop preventiv cu recomandarea de a consulta şi de a respecta legislaţia în domeniul relaţiilor de muncă’, se arată în comunicatul de presă.

În ceea ce priveşte interacţiunea directă cu cetăţenii şi problemele pe care aceştia le-au reclamat, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, în luna septembrie, au fost înregistrate 62 petiţii. De asemenea, au fost verificate şi înregistrate 9 contracte colective de muncă şi 2 acte adiţionale la cele deja în vigoare, numărul total al contractelor colective de muncă active la nivelul judeţului Gorj, la sfârşitul lunii septembrie, fiind de 193.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks