Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat, în ultimele două săptămâni, aproximativ 60 de controale la angajatorii din judeţ, ei aplicând sancţiuni de peste 100.000 de lei pentru neregulile depistate, informează, luni, instituţia.
Potrivit unui comunicat de presă al ITM Gorj, în perioada 28 noiembrie – 9 decembrie, au fost efectuate 58 controale care au vizat atât domeniul relaţiilor de muncă, cât şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 103.000 lei şi dispuse 48 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate.
‘În acest interval de timp, o persoană a fost depistată de către inspectorii de muncă, pe raza municipiului Târgu Jiu, în timp ce presta activitate ca muncitor necalificat în beneficiul unui angajator cu domeniu de activitate lucrări de tâmplărie şi dulgherie. Angajatorul în cauză a fost sancţionat cu suma de 20.000 lei. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj atrage atenţia asupra faptului că întârzierea plăţii salariului de către angajator, cu mai mult de o lună de la data de plată a acestuia către angajat se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu excepţia situaţiei în care angajatorul se află sub incidenta Legii numărul 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare’ a declarat, citat în comunicatul de presă, inspectorul şef al ITM Gorj, George Octavian Romanescu.