Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost adus în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu, marţi, după ce ar fi încercat să se sinucidă cu o armă de asomare.
Purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Ţicleanu, a declarat că bărbatul prezintă o rană în zona capului. El a fost stabilizat la UPU Târgu Jiu şi va fi transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.
‘Un bărbat în vârstă de 35 de ani, rănit prin împuşcare, a fost adus marţi după-amiaza la UPU a SJU Târgu Jiu. Bărbatul prezenta o rană în zona capului, starea sa fiind gravă. A fost stabilizat la UPU şi va fi transferat la SCJU Craiova, la secţia Neurochirurgie’, a spus Mihaela Ţicleanu.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au informat că în acest caz a fost deschisă o anchetă, arma de asomare nefiind supusă autorizării sau înregistrării.