Un bărbat în vârstă de 38 de ani din municipiul Timişoara a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi pătruns în şapte locuinţe şi trei societăţi comerciale din Târgu Jiu, de unde ar fi sustras bani, bijuterii, băuturi alcoolice şi telefoane mobile, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
Potrivit IPJ, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigaţii Criminale, fiind în continuarea cercetărilor în mai multe cauze penale privind săvârşirea unor infracţiuni de furt din locuinţe şi societăţi comerciale comise de către autori necunoscuţi pe raza municipiului Târgu Jiu, au identificat un bărbat de 38 de ani din municipiul Timişoara, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (10 acte materiale), care ar fi acţionat cu complicitatea unui tânăr de 18 ani, din comuna Aninoasa, bănuit de săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat (6 acte materiale).
‘Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în perioada 15 noiembrie – 6 decembrie, bărbatul ar fi pătruns în şapte locuinţe şi trei societăţi comerciale de pe raza municipiului Târgu Jiu, de unde ar fi sustras mai multe sume de bani, bijuterii, băuturi alcoolice şi telefoane mobile, prejudiciul fiind în curs de estimare’, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.
Poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cei doi bărbaţi, aceştia fiind introduşi în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, cercetările continuând pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.