Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Bâlteni a fost reţinut pentru 24 de ore, el fiind acuzat de tentativă la tâlhărie calificată după ce ar fi încercat să îşi recupereze banii pierduţi la jocurile de noroc prin ameninţarea administratorului societăţii care deţine aparatele de tip slotmachine, se arată marţi într-o informare a IPJ Gorj.
Potrivit sursei citate, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au identificat, reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un tânăr din comuna Bâlteni, bănuit de săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată.
‘Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, luni, tânărul, însoţit de doi bărbaţi, de 25 şi 32 de ani, din oraşul Rovinari, respectiv comuna Bâlteni, s-ar fi deplasat la o sală de jocuri de noroc, din comuna Bâlteni, cu scopul de a recupera o sumă de bani, pierdută anterior la aparatele de tip slotmachine, din incinta societăţii. Astfel, prin ameninţarea cu un obiect contondent, bărbatul ar fi încercat recuperarea sumei de bani de la administratorul societăţii, însă nu a reuşit, părăsind localul public împreună cu cei doi bărbaţi. Ulterior, cei trei au fost identificaţi de poliţişti’, se mai arată în informarea IPJ.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru tentativă la tâlhărie calificată, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. AGERPRES / (AS – autor: Irina Poenaru, editor: Marius Frăţilă)