Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care era urmărit la nivel naţional pentru mai multe infracţiuni, a fost depistat de poliţişti şi încarcerat în penitenciarul din oraş, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu. Potrivit acestuia, joi, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat, pe raza municipiului Târgu Jiu, un bărbat de 36 de ani, din localitate, pe numele căruia Tribunalul Gorj a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 6 ani şi 5 luni, pentru infracţiunile de tulburarea ordinii şi liniştii publice, uz de armă letală, fără drept, tentativă de omor şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, fiind urmărit la nivel naţional. De asemenea, poliţiştii au mai pus în executare un alt mandat de executare a pedepsei închisorii, de 8 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi uz de armă letală, fără drept, pe numele unui alt bărbat, de 49 de ani, din Târgu Jiu. ‘Ambii au fost încarceraţi, de poliţişti, în Penitenciarul Târgu Jiu’, a spus Victor Ţuhaşu. Cei doi bărbaţi au fost implicaţi, în anul 2016, într-un scandal cu împuşcături în cartierul Panduraşul din municipiu, între două clanuri de romi, în urma căruia o femeie a fost rănită uşor.