Acasă93Gorj: CE Oltenia intră în etapa finală a procesului de evaluare a...

Gorj: CE Oltenia intră în etapa finală a procesului de evaluare a Planului de restructurare – notificarea Comisiei Europene

Complexul Energetic (CE) Oltenia intră în etapa finală a procesului de evaluare a Planului de restructurare şi decarbonare, notificarea Comisiei Europene, au anunţat, marţi, reprezentanţii companiei. Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul unităţii, Comisia Europeană a invitat CE Oltenia să declanşeze procedura de notificare, etapa finală a procesului de aprobare a Planului de restructurare şi decarbonare, document transmis la Bruxelles pe 31 august. Reprezentanţii CE Oltenia au dialogat constant, în cele peste două luni scurse de la transmiterea planului, cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a clarifica unele prevederi ale documentului, cum ar fi cele legate de veniturile companiei sau cele referitoare la contractele de finanţare bancară. ‘Am arătat partenerilor de dialog de la Bruxelles că sursa noastră principală de venituri este vânzarea de energie electrică şi am oferit explicaţii despre strategia de vânzare. Comisia a mai vrut să ştie de ce contractele CEO sunt anuale şi nu multianuale şi le-am explicat că acest lucru nu a fost posibil din cauza legislaţiei din România. Această legislaţie specifică domeniului este în curs de modificare şi se va încheia la începutul anului viitor. Sigur, acestea sunt întrebări fireşti, mai ales că este un Plan complex care se întinde pe 5 ani şi care presupune un efort financiar de 3,5 miliarde de euro. Dialogul cu Comisia Europeană va continua şi în perioada de notificare, iar eu şi echipa mea suntem pregătiţi să răspundem şi să clarificăm orice întrebare venită de la Bruxelles’, a declarat preşedintele Directoratului CE Oltenia, Daniel Burlan, citat în comunicatul de presă. Conform aceleiaşi surse, CE Oltenia este al doilea jucător de pe piaţa locală a energiei electrice, cu o cotă de piaţă de 22%. Importanţa companiei este confirmată în Strategia Energetică a României pentru 2020 – 2030, cu perspectiva anului 2050, document aflat în proces de avizare la Guvern şi care evidenţiază necesitatea implementării Planului de dezvoltare şi decarbonare a CE Oltenia. ‘În contextul politicilor europene actuale de decarbonare, care au drept rezultat utilizarea din ce în ce mai redusă a combustibililor fosili şi mai ales a cărbunelui, implementarea Planului de dezvoltare şi decarbonare al CE Oltenia are un rol deosebit în direcţiile strategice de dezvoltare a sectorului energetic, în vederea realizării unei tranziţii realiste şi sustenabile către o producţie de energie electrică cu emisii cât mai reduse de carbon, în speţă, transferul de la capacităţile pe cărbune la cele pe gaze naturale şi surse regenerabile de energie. Acesta reprezintă un proiect de investiţii prioritar în strategia energetică întrucât generează un impact pozitiv asupra emisiilor de CO2 în producerea de energie electrică şi contribuie la asigurarea securităţii energetice şi reducerea dependenţei de resursele energetice externe’, se arată în Strategia Energetică a României. Sursa citată mai precizează că menţinerea CE Oltenia în sistemul energetic naţional este esenţială, printre altele, pentru evitarea sincopelor în alimentarea cu energie electrică şi pentru menţinerea preţului energiei electrice în limite rezonabile. Planul de restructurare şi decarbonare a CE Oltenia a fost gândit şi structurat pe o perioadă de cinci ani, perioadă în care compania trebuie să devină viabilă prin eficientizarea operaţiunilor şi trecerea la resurse regenerabile şi mai puţin poluante.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks