Consilierii municipali liberali au anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că vor face „opoziţie constructivă” în Consiliul Local Târgu Jiu.
„Alianţa care s-a conturat între PSD şi Partidul Verde are o majoritate fragilă, de 11 voturi din 21, dar este o majoritate, de aceea echipa liberală va face opoziţie în acest mandat de patru ani şi vom crea proiecte, adică vom avea o opoziţie constructivă, fără a încerca să votăm împotriva tuturor proiectelor, ba dimpotrivă, vom susţine toate acele proiecte bune şi vom veni cu alte propuneri din partea noastră. Vom fi foarte activi şi am convingerea că toţi colegii din CL, toţi colegii echipei liberale, vor avea activitate foarte energică şi fructuoasă în această perioadă. (…) Am intrat să luptăm pentru normalitate, pentru transparenţă, luptăm pentru buna gestionare a banului public şi pentru investiţii, pentru promovarea culturală şi promovarea turismului în ceea ce priveşte patrimoniul lăsat de Constantin Brâncuşi, pentru o viaţă mai bună în general”, a declarat preşedintele PNL Târgu Jiu, Iulian Popescu.
Totodată, el a afirmat că, în zilele următoare, consilierii municipali liberali vor face patru solicitări scrise, legate de desfăşurarea în format fizic a şedinţelor de CL, nu online, reactivarea zonei metropolitane şi un raport de activitate pe ultimii doi ani cu privire la sumele cheltuite şi proiectele iniţiate, dar şi strategia următorilor ani, reevaluarea urgentă a managementului Teatrului „Elvira Godeanu” şi un raport al situaţie de fapt în ceea ce priveşte implementarea proiectului Infotrafic din municipiul Târgu Jiu.
Liderul consilierilor liberali municipali, Mihai Prunariu, a spus că a constatat că în Primăria Târgu Jiu „se acţionează pompieristic, totul pe repede înainte, necalculat, negândit şi neprogramat”.
„Atât eu cât şi colegii mei am constatat că în Primăria Târgu Jiu e o atmosferă a unei primării de ţară, de comună, fadă, unde se acţionează pompieristic, totul pe repede înainte, necalculat, negândit şi neprogramat. Noi cu lucrurile acestea nu suntem de acord şi, fiind o primărie a unui municipiu, cred că toate lucrurile trebuie organizate din timp. Se acţionează numai în şedinţe extraordinare, convocate cu o oră-două înainte, cu o zi înainte, şi cred că lucrurile importante trebuie trecute prin şedinţe extraordinare şi stabilite cu mai mult timp înainte”, a menţionat Prunariu.
De asemenea, consilierii locali liberali prezenţi la conferinţa de presă şi-au prezentat viitoarele proiecte de care vor să se ocupe, acestea vizând, printre altele, teme legate de sport, educaţie, mediu de afaceri, dezvoltare economică, calitatea aerului etc.
Consiliul Municipal Târgu Jiu este format din nouă consilieri PSD, şapte din partea PNL, trei de la AUR şi doi de la Partidul Verde.
Sursa: AGERPRES
Articolul Gorj: Consilierii municipali liberali anunță că vor face „opoziţie constructivă” în Consiliul Local Târgu Jiu apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro