AcasăStiri generaleGorj: Dosare penale pentru fraudă la vot la două secţii din comuna...

Gorj: Dosare penale pentru fraudă la vot la două secţii din comuna Mătăsari

Poliţiştii efectuează cercetări pentru fraudă la vot după ce la două secţii din comuna Mătăsari mai mulţi cetăţeni ar fi introdus în urnă câte două buletine de vot pentru funcţia de primar, unul având ştampila de control, iar celălalt nu, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu. ‘La data de 27 septembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 3 Poliţie Rurală Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o secţie de votare din comuna Mătăsari, un număr de opt persoane ar fi introdus în urnă câte două buletine de vot pentru funcţia de primar, unul având ştampila de control, celălalt nu, acest aspect fiind observat de către un bărbat care se prezentase pentru a-şi exercita dreptul de vot. La o altă secţie de votare din comuna Mătăsari, poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 3 Poliţie Rurală Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două persoane au introdus în urnă câte două buletine de vot pentru funcţia de primar, unul având ştampila de control, celălalt nu, acest aspect fiind observat de către membrii comisiei’, a precizat Ţuhaşu. În ambele cauze, la faţa locului s-a deplasat echipă operativă constituită la nivelul subunităţii, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks