AcasăStiri generaleGorj: Fragmente osoase posibil umane, descoperite într-o cutie metalică în podul unui...

Gorj: Fragmente osoase posibil umane, descoperite într-o cutie metalică în podul unui lăcaş de cult

Poliţiştii au descoperit, miercuri, fragmente osoase care par a fi umane, într-o cutie metalică aflată în podul unui lăcaş de cult din Târgu Jiu.

‘La data de 23 august, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi cu privire la faptul că în podul unui lăcaş de cult din municipiul Târgu Jiu a fost găsită o cutie metalică în care se aflau mai multe fragmente osoase ce par a fi de natură umană. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au ridicat mai multe fragmente osoase, de diferite dimensiuni, precum şi două fragmente de craniu, ce par a fi de natură umană, urmând a fi dispusă o expertiză antropologică pentru stabilirea vechimii acestora şi a eventualelor leziuni traumatice’, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks