Un jandarm aflat în timpul liber, care era într-o drumeţie alături de un coleg, în munţii Parâng, s-a dezechilibrat şi a căzut într-o râpă de aproximativ 300 de metri, echipe mixte încercând în prezent recuperarea acestuia, a informat, vineri, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj.
Potrivit unei informări a IJJ Gorj, evenimentul a avut loc joi, dar intervenţia de recuperare nu s-a putut desfăşura din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
‘Un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj, aflat în timpul liber, în timp ce efectua o drumeţie în Munţii Parâng, s-a dezechilibrat şi a căzut într-o râpă de aproximativ 300 de metri. Acesta era însoţit de un alt coleg care, în încercarea de a-l prinde, a pierdut rucsacul şi telefonul. A coborât în râpă, găsindu-l pe jandarm cu multiple traumatisme la cap, fără a prezenta semne vitale. Întrucât jandarmul care coborâse în râpă nu a reuşit să găsească telefonul pentru a solicita sprijin, a luat decizia de a pleca spre cea mai apropiată localitate, pentru a găsi ajutoare. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, nu s-a putut interveni încă de aseară, locul unde s-a produs accidentul nu a putut fi identificat, intervenţia pentru recuperarea jandarmului fiind amânată din cauza codului galben de viscol’, au transmis reprezentanţii IJJ Gorj.
În acest moment, două echipe de jandarmi montani din cadrul IJJ Gorj, însoţiţi de colegul care a fost alături de jandarm, intervin pe munte pentru a identifica zona unde s-a produs accidentul, în vederea recuperării bărbatului.
‘Acţiunea de căutare a început în această dimineaţă, încă de la ora 06,00. Eforturile de identificare ale jandarmului sunt susţinute şi de echipele de salvamont. Ieri, după aflarea informaţiei, reprezentanţii Jandarmeriei Gorj au luat legătura cu procurorul, care a delegat jandarmilor o parte din competenţe, respectiv activităţi de cercetare şi fixare la faţa locului, precum şi realizarea de fotografii judiciare. Menţionăm faptul că, încă de aseară, familia jandarmului a fost anunţată de producerea evenimentului de către psihologul din cadrul Jandarmeriei Gorj, care le este alături pentru a acorda asistenţă de specialitate’, a mai anunţat IJJ Gorj.